Mykhailo Podolyak, consilierul lui Volodimir Zelenski a negat implicarea Ucrainei în producerea exploziilor care au deteriorat gazoductul Nord Stream 2, potrivit Sky News.
Conductele Nord Stream 1 şi 2 care transportau gaze prin Marea Baltică au fost avariate de exploziile produse în septembrie 2022.
Incidentul a redus drastic capacitatea Rusiei de a exporta gaze în Europa şi de a şantaja astfel ţările europene.
„Un astfel de atac nu poate fi realizat decât cu resurse tehnice şi financiare extinse… şi cine deţinea toate acestea la momentul bombardamentelor? Doar Rusia”, a spus Mykhailo Podolyak.
Procurorii polonezi au declarat miercuri că au primit un mandat european de arestare emis de Berlin în legătură cu atacul. Suspectul, un bărbat ucrainean numit Volodymyr Z, a părăsit deja Polonia, au precizat procurorii polonezi.