Satul Pishchane, situat la sud-vest de oraşul Pokrovsk, a revenit sub controlul Kievului duminică, conform oficialilor militari citaţi de The Guardian.
Victoria vine după ce trupele ruse înregistraseră progrese semnificative în zonă în lunile decembrie şi ianuarie, când au ocupat mai multe aşezări, ameninţând să izoleze oraşul Pokrovsk din regiunea Doneţk.
Începând cu luna februarie, avansul rusesc a încetinit considerabil. Bloggerii militari ruşi raportează că dronele ucrainene domină spaţiul aerian şi distrug metodic vehiculele blindate. Soldaţii ruşi sunt nevoiţi să parcurgă pe jos distanţe de până la 10 kilometri, mulţi pierzându-şi viaţa în acest proces. Condiţiile meteorologice nefavorabile, cu zăpadă şi lipsa acoperirii oferite de copaci, au făcut mai uşoară misiunea apărătorilor ucraineni de a neutraliza infanteria rusă înainte ca aceasta să ajungă la linia de contact.
Potrivit maiorului Viktor Trehubov, purtător de cuvânt al forţelor terestre ucrainene din est, costul uman al ofensivei ruse este uriaş: 7.000 de soldaţi ruşi au murit în ianuarie în bătălia pentru Pokrovsk, iar alţi 15.000 sunt răniţi sau dispăruţi.
În paralel, Rusia îşi continuă campania de bombardamente asupra infrastructurii energetice ucrainene. Sâmbătă seara, mai multe drone Shaheed au lovit o centrală termică din oraşul Mikolaiv, lăsând peste 100.000 de oameni fără încălzire în plină iarnă. Primarul Oleksandr Senkevici a declarat că atacul a fost deliberat, cu scopul de a provoca o catastrofă umanitară în condiţiile temperaturilor negative.
La conferinţa de securitate de la München, preşedintele Zelenski a avertizat că Rusia este pregătită să extindă războiul şi să atace NATO. Într-un interviu acordat NBC, el a subliniat că Putin ar profita de o alianţă slăbită, în cazul în care SUA şi-ar retrage prezenţa militară din Europa.