Ucraina se apropie de NATO din cauza presiunilor Rusiei - presă

Preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici, considerat prorus, ales în pofida vederilor sale opuse opţiunii prooccidentale a predecesorului său Viktor Iuşcenko, a întreprins o apropiere de NATO, din cauza presiunilor Rusiei, potrivit ediţiei de marţi a cotidianului economic Kommersant, relatează AFP.

Urmărește
6 afișări

"Preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici întreprinde o apropiere de NATO", scrie cotidianul rus, afirmând că există un program secret de cooperare între această fostă republică sovietică şi Alianţa Nord-Atlantică.

Potrivit acestui document, preşedintele "Ianukovici consolidează cooperarea cu Alianţa (Nord-Atlantică) şi mai mult decât predecesorul său", Viktor Iuşcenko, care a avut o poziţie prooccidentală deschisă şi care avea relaţii tensionate cu Rusia, tocmai din cauza dorinţei sale de a vedea Ucraina membră a NATO, susţine Kommersant.

Noul program de cooperare prevede negocieri între Kiev şi NATO asupra unor dosare "la fel de sensibile, pentru Moscova, ca viitorul Flotei ruse de la Marea Neagră", cu baza în Crimeea, în sudul Ucrainei, adaugă cotidianul.

Oficiali ucraineni au declarat, pentru cotidian, că Moscova "împinge" Ucraina "în braţele" Occidentului, punând Kievul sub presiune, în domeniile economic şi politic.

"Nu noi suntem cei care ne depărtăm de Moscova, ci Moscova ne împinge", a declarat un oficial de rang înalt din Guvernul ucrainean, citat de Kommersant, sub protecţia anonimatului.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici