Ucraina, "ţara frontieră" enigmatică a Europei

Această fostă republică sovietică cu o populaţie de 46 de milioane de locuitori, devenită independentă în 1991, este cunoscută în străinătate după mai multe stereotipuri: grânarul fostei Uniuni Sovietice, supă de sfeclă, borş, catastrofa de la Cernobîl, crizele gazelor care fac Europa să tremure iarna, atacantul de fotbal Andrei Shevchenko, săritorul cu prăjina Serghei Bubka, revoluţia portocalie.

Stereotipuri care induc uneori în eroare apasă şi asupra candidaţilor la alegerile prezidenţiale de duminică. Viktor Ianukovici, omul Kremlinului, a cărui victorie la alegerile prezidenţiale a fost invalidată în 2004, din cauza fraudelor, şi Iulia Timoşenko, prim-ministrul proeuropean cu părul blond împletit în jurul capului.

"Identitatea naţională a Ucrainei este în curs de formare", apreciază Serhi Iekelşik, profesor ucrainean de istorie la Universitatea Victoria din Canada, autor al cărţii "Ucraina, naşterea unei naţiuni moderne".

Dificultăţile de autoidentificare provin din faptul că Ucraina a fost fragmentată mult timp între Imperiile Rus şi Austro-Ungar. Frontierele sale actuale au fost în principal stabilite de dictatorul sovietic Iosif Stalin.

Ideile naţionaliste apar în secolul al XIX-lea, dar Ucraina nu devine independentă decât după dezmembrarea Uniunii Sovietice, cu excepţia unei scurte perioade haotice între 1917 şi 1920.

În cursul ultimului deceniu, ucraineana a devenit principala limbă din şcoli, în faţa rusei, ceea ce "a format o nouă generaţie mai sensibilă la identitatea lingvistică şi culturală", subliniază Iekelşik.

Ianukovici şi Timoşenko, ambii promovând o relaţie mai strânsă cu Rusia şi ale căror greşeli în ucraineană fac obiectul ironiilor publice, insistă însă asupra importanţei de a apăra independenţa ţării.

Eroul naţional, puţin cunoscut în străinătate, dar fundamental pentru identitatea ucraineană, este poetul secolului al XIX-lea, Taras Şevcenko.

"Şevcenko a creat limba ucraineană modernă şi conceptul naţiunii ucrainene. Oamenii politici ucraineni, de la extrema dreaptă la extrema stângă, dau asigurări că vor pune în aplicare viziunea sa", subliniază Iekelşik.

În 2004, ţara a părut să primească un nou impuls, prin "revoluţia portocalie" proocidentală. Ucraina a devenit la modă, turiştii au venit în număr mare, cumpărând ceşti şi tricouri portocalii cu sloganul "Tak!" (Da!).

Dar iluziile s-au evaporat repede şi preşedintele Viktor Iuşcenko, eroul "revoluţiei portocalii", a înregistrat o cădere puternică în opţiunile alegătorilor la 17 ianuarie, ajungând al cincilea, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, obţinând puţin peste 5 la sută din totalul voturilor exprimate.

Eforturile sale de creare a unei noi identităţi, prin glorificarea combatanţilor antisovietici şi încercarea de a determina recunoaşterea foametei din anii '30 ca un genocid orchestrat de Moscova, nu au făcut decât să amplifice divergenţele dintre estul prorus şi vestul naţionalist.

Într-un spirit de autoironie, săptămânalul ucrainean Korrespondent a publicat titluri imaginare ale ziarelor occidentale, de tipul "Rădăcinile miracolului ucrainean".

"Absurd ? Desigur. Astfel de titluri ar fi putut deveni realitate dacă Ucraina ar fi ales drumul corect în 1991. Dar asta poate încă să se întâmple", scrie Korrespondent.