Este posibil ca Suedia şi Finlanda să nu adere la NATO, atâta vreme cât Turcia se opune
„Nu este un proces uşor”, a declarat vineri un înalt oficial turc pentru Reuters.
„Trebuie să ia măsuri concrete care vor fi dificile. Negocierile vor continua. Dar o nouă întâlnire nu pare să se desfăşoare în viitorul apropiat”.
Finlanda şi Suedia au solicitat oficial să adere la NATO săptămâna trecută pentru a-şi spori securitatea în faţa invaziei Rusiei în Ucraina.
Toţi cei 30 de membri NATO trebuie să aprobe unanim planurile de extindere.
Dar Turcia a contestat cererea, spunând că ţările nordice adăpostesc persoane care au legături cu grupuri teroriste ce ameninţă regimul lui Erdogan, dar şi pentru că cele două ţări au oprit exporturile de arme către Ankara.
Ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu a declarat vineri că ţara sa se aşteaptă ca Suedia şi Finlanda să ia măsuri concrete şi să oprească acest sprijin pentru „terorişti” înainte de a-şi ridica obiecţiile.
O persoană anonimă a declarat că discuţiile de miercuri nu au înregistrat progrese clare, ridicând perspectiva ca Turcia să se opună în continuare candidaturilor de aderare atunci când NATO va organiza un summit în perioada 29-30 iunie la Madrid.
Ministerele de Externe din Suedia şi Finlanda nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii.
Discuţiile de cinci ore au fost cordiale şi au inclus sesiuni separate între oficialii turci şi omologii din cele două ţări nordice, urmate de discuţii în trei cu toate părţile.
O altă sursă a declarat pentru Reuters că oficialii turci au minimalizat perspectivele de a ajunge la un acord înainte de summitul de la Madrid.