- Home
- Externe
-
KIEV, (12.12.2014, 13:19)
- Valentin Vidu - Mediafax
Ucraina vrea să recruteze 40.000 de militari în 2015 şi să-şi dubleze bugetul Apărării
Ucraina, angajată într-un conflict armat cu separatişti proruşi din estul ţării, intenţionează să recruteze 40.000 de militari în 2015 şi să-şi dubleze bugetul militar, a declarat vineri ministrul Apărării Stepan Poltorak.

Ucraina vrea să recruteze 40.000 de militari în 2015 şi să-şi dubleze bugetul Apărării (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Preconizăm ca în 2015 să chemăm 40.000 de oameni şi să formăm 10.500 de persoane care vor lucra pe bază de contract", a declarat Stepan Poltorak într-o intervenţie în Parlamentul ucrainean.
După ce a renunţat la serviciul militar obligatoriu în octombrie 2013, Ucraina a revenit la acest sistem în mai, după două luni de la anexarea Crimeei de către Rusia şi în contextul luptei împotriva rebeliunii separatiste proruse în estul ţării, susţinute militar de Rusia potrivit Kievului.
În 2013, Ucraina a recrutat cel puţin 25.000 de persoane.
Ministrul a anunţat că bugetul alocat forţelor armate se va dubla în 2015 şi va atinge suma de 50 de miliarde de grivne (2,4 miliarde de euro).
Poltorak a adăugat că numărul militarilor va creşte anul viitor la 250.000, faţă de 232.000, cât este în prezent, şi că vor fi create noi unităţi, inclusiv "forţe însărcinate cu operaţiuni speciale".
În 2013, forţele armate ucrainene numărau 130.000 de oameni.
Conflictul armat din estul ţării s-a soldat cu peste 4.300 de morţi de la jumătatea lui aprilie, când a început, potrivit ONU.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 12:59
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Rusia a lansat cel mai mare atac cu drone de la începutul invaziei pe scară largă / Ucraina aşteaptă noi livrări de F-16 din Ţările de Jos / Musk neagă ameninţarea SUA privind Starlink şi acordul cu minerale din Ucraina / Rusia a depăşit obiectivele de mobilizare în teritoriile ucrainene ocupate
-
astăzi, 12:40
Israelul evacuează taberele din Cisiordania şi interzice întoarcerea refugiaţilor