Prima pagină » Știri externe » Ucrainean condamnat la 11 ani de închisoare pentru scurgere de informaţii către trupele ruseşti

Ucrainean condamnat la 11 ani de închisoare pentru scurgere de informaţii către trupele ruseşti

Un ucrainean a fost condamnat la 11 ani în închisoare deoarece a divulgat informaţii militare trupelor ruseşti, a anunţat Serviciul de Securitate al Ucrainei.
Ucrainean condamnat la 11 ani de închisoare pentru scurgere de informaţii către trupele ruseşti

SBU a anunţat că bărbatul, al cărui nume nu a fost dezvăluit, a comunicat forţelor ruseşti poziţia trupelor ucrainene din Kramatorsk, în estul Ucrainei.

„După începerea invaziei la scară largă, el a colectat informaţii despre locurile şi mişcările unităţilor forţelor de apărare din zonele de pe linia frontului din regiunea Doneţk. În primul rând, atacatorul a încercat să identifice poziţiile de luptă şi fortificaţiile forţelor armate ucrainene din zona Kramatorsk”, a anunţat SBU, potrivit Sky News.

Bărbatul a fost arestat de autorităţile ucrainene în luna martie.

Atunci, s-a spus despre el că era un „rezident care a cooperat în mod voluntar cu inamicul”. Potrivit ucrainenilor, el a fost abordat de un fost coleg de şcoală, simpatizant al separatiştilor, care i-a cerut să ofere informaţii.

Se pare că ruşii au vrut să folosească aceste informaţii pentru a „pregăti şi efectua lovituri cu rachete” asupra oraşului Kramatorsk din regiunea Doneţk.