Ucrainenii anunţă că o explozie de mari proporţii s-a produs la Melitopol
Ivan Fedorov, primarul ucrainean din Melitopol, a anunţat pe Telegram că „o explozie a fost auzită în partea de nord-est” a oraşului, potrivit Sky News.
Oraşul, aflat la est de râul Dnipro şi la nord-est de peninsula Crimeea, este ocupat din luna martie.
Anunţul privind o explozie pe teritoriul controlat de Rusia vine la câteva zile după ce mai multe incidente s-au produs la o bază aeriană militară rusească din peninsula Crimeea.
Autorităţile din Rusia au negat că acestea ar fi fost cauzate de un atac ucrainean.