Ucrainenii susţin că 13.000 de tone de cereale au fost distruse în atacul cu drone din portul Ismail
Atacul asupra portului de la Dunăre, situat foarte aproape de graniţa cu România, a avut loc în noaptea de marţi spre miercuri.
Vicepremierul ucrainean Oleksandr Kubrakov a declarat că 13.000 de tone de cereale care urmau să fie trimise spre Egipt şi România au fost distruse în timpul atacului.
De asemenea, capacitatea de export a portului Ismail a fost redusă cu 15% după atacul nocturn, a mai spus demnitarul.
Porturile dunărene Reni şi Ismail au fost ţinta unor atacuri ale ruşilor care încercă să stopeze exporturile ucrainene de cereale.