Ucrainenii susţin că au desfăşurat un asalt asupra forţelor ruseşti din Tendrivsʹka Kosa

Ucrainenii susţin că au desfăşurat un asalt asupra forţelor ruseşti din Tendrivsʹka Kosa, unde au distrus blindate şi transportoare ruseşti, relatează Monitorul Apărării.

Urmărește
1283 afișări
Imaginea articolului Ucrainenii susţin că au desfăşurat un asalt asupra forţelor ruseşti din Tendrivsʹka Kosa

Ucrainenii susţin că au desfăşurat un asalt asupra forţelor ruseşti din Tendrivsʹka Kosa

Structurile militare de informaţii din Ucraina au transmis că forţele pentru operaţii speciale şi centrul maritim al direcţiei de informaţii militare au desfăşurat un asalt în partea nordică a Mării Negre, pe 6 august, în timpul căruia au provocat mai multe pagube materiale armatei ruseşti, distrugându-le echipamentele şi fortificaţiile.

„În timpul nopţii, forţele pentru operaţii speciale au debarcat în Tendrivsʹka Kosa şi au distrus blindatele inamice, inclusiv MT-LB, un sistem de război electronic şi fortificaţii ruseşti. În timpul luptelor, invadatorii ruşi au suferit pierderi în rândul personalului, dar nu a fost stabilit încă numărul exact”, a transmis DIU.

Reprezentanţii structurilor militare de informaţii au subliniat că trupele ucrainene şi-au îndeplinit misiunea, inclusiv anumite lucruri clasificate, şi că s-au retras fără a suferi pierderi.

Ministerul rus al apărării nu a menţionat, însă, în raportul său zilnic, asaltul din Tendrivsʹka Kosa.

Rusia susţine că 300 de ucraineni au luat cu asalt zona poziţiile ruşilor care apără graniţa Federaţiei Ruse

„Astăzi, de la ora 08:00, ora Moscovei, Brigada 22 mecanizată a Forţelor Armate Ucrainene, formată din 300 de militari, sprijiniţi de 11 tancuri şi peste 20 de vehicule blindate, a atacat poziţiile unităţilor care apără frontiera de stat a Federaţiei Ruse, în zonele aşezărilor Nikolaev-Darino şi Oleşnia, în regiunea Kursk, direct adiacentă graniţei ruso-ucrainene. Trupele noastre, împreună cu unităţile de frontieră ale FSB, resping atacurile şi trag asupra inamicului în zona graniţei de stat din regiunea Sumîi”, se arată într-un comunicat emis marţi, la ora 17.00, de Ministerul Apărării din Rusia, care precizează că a trimis rezerve şi întăriri în zonă.

Cu toate acestea, ministerul ucrainean al Apărării nu a comentat acest subiect şi este posibil, ca şi în alte dăţi, să fie vorba, de fapt, despre luptători voluntari pro-ucraineni, nu de membri ai armatei ucrainene.

Ruşii susţin că „forţele ucrainene” avansau spre poziţiile ruseşti din apropiere de Nikolaievo-Darino şi Oleşnia din regiunea Kursk, poziţionată la nord-vest de oraşul ucrainean Sumîi, şi de-a lungul graniţei ruso-ucrainene. Imagini surprinse prin satelit arată pe 6 august blindate distruse şi abandonate la 7 km de graniţa internaţională, la vest de Liubimovka, în Kursk. Ruşii susţin că aceste blindate aparţin ucrainenilor, deşi nu este clar dacă sunt ucrainene, ruseşti sau ale ambelor părţi. De asemenea, bloggerii militari ruşi susţin că forţele ucrainene au atacat din două direcţii diferite: de la punctul de control Sudza şi de la saul Nove, din regiunea Sumîi, spre Nikolayevo-Darino.

După ce ministerul rus al apărării a transmis că a trimis rezerva militară în Kursk, au apărut informaţii potrivit cărora ar fi fost trimişi ruşi din unitatea de forţe specială cecenă, Akhmat.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici