UDPATE: Un mort și trei răniți, în urma unui atac cu cuțitul la o universitate din Texas

(Adaugă informații)

Urmărește
1 afișare

Un atacator înarmat cu un cuțit a înjunghiat mortal o persoană și a rănit alte trei în campusul Universității Texas din orașul american Austin, au anunțat autoritățile, care au precizat că un suspect a fost reținut, relatează The Associated Press.

Serviciul medical de urgență al comitatului Travis a anunțat că răniţii au fost transportați la spital cu răni potențial grave, iar o persoană a decedat la locul faptei. Există informații că ar mai fi și alte persoane care au suferit răni ușoare în urma acestui incident.

Atacul a avut loc în apropierea unei săli de sport, iar o persoană a fost reținută, potrivit unui mesaj postat de Twitter de Departamentul de Poliție al orașului Austin, relatează postul CNN pe pagina electronică.

Poliția a făcut un apel la populație să evite zona.

Campusul Universităţii Texas se află în apropierea centrului orașului Austin și este una din cele mai mari instituții de învățământ superior din Statele Unite.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici