„Un suspect a fost arestat la faţa locului”, a subliniat o purtătoare de cuvânt a poliţiei, Marie Verbeke, precizând că persoana decedată, născută în 1965, s-a asfixiat cu fum.
Serviciile de intervenţie au primit un apel către ora 18.45 (19.45, ora României) prin care se solicita o intervenţie.
Persoana rănită a suferit doar o intoxicare cu fum, potrivit aceleiaşi surse.
Clădirea vizată este cea mai importantă moschee şiită dintre cele patru câte se află în regiunea Bruxelles-ului. Ea poartă numele „Rida”.
„Un martor a văzut o persoană dând foc”, a mai anunţat purtătoarea de cuvânt. „Sunt multe pagube, se pare că toată moscheea sau aproape toată moschee a ars”, a continuat ea.
Potrivit primarului din Anderlecht, citat de agenţia de presă Belga, aruncarea unui cocteil Molotov este cea care a provocat incendierea acestei moschei din apropierea Gării de Sud din Bruxelles, pe strada Docteur de Meersman.
Cartierul Anderlecht, situat în sud-vestul capitalei belgiene, găzduieşte o importantă populaţie de imigranţi, mai ales musulmani.
Potrivit posturilor belgiene de televiziune RTBF şi RTL, persoana ucisă în incendiul provocat ar fi imamul acestei moschei. Însă poliţia nu era în măsură să confirme imediat această informaţie.
Câteva zeci de locuitori din cartier s-au adunat în faţa moscheii, după incendiu. Importante efective de pompieri şi poliţie s-au deplasat la faţa locului.