Vaclav Havel, spitalizat pentru tulburări respiratorii
„Din nefericire, pot confirma această informaţie. El suferă de o bronşită acută„, a declarat ea.
Vaclav Havel, celebru dramaturg şi erou al Revoluţiei de catifea din 1989, care a înlăturat puterea comunistă din Cehoslovacia, are numeroase probleme de sănătate, în special în urma celor cinci ani petrecuţi în închisoare pentru activităţile sale de opozant al regimului comunist.
O pneumonie îngrijită necorespunzător în închisoare, la începutul anilor ’80, şi un cancer pulmonar sunt la originea acestor probleme.
Spitalizat de mai multe ori după alegerea sa la preşedinţia Cehoslovaciei (1989), apoi a Republicii Cehe (1993), Havel a părăsit funcţia de preşedinte în februarie 2003.
Acest fost fumător înrăit a fost operat în decembrie 1996 de cancer la plămânul drept. În 1998, Havel a fost în pericol de moarte de două ori: în aprilie, el a suferit în Austria o intervenţie chirurgicală în urma unei perforaţii intestinale, apoi, în august, a avut o criză cardiacă.
Biroul lui Havel a anunţat luni că fostul preşedinte şi-a anulat programul pe următoarele două săptămâni, în speranţa că va putea asista la 22 martie la premiera filmului său, „Plecarea”, care porneşte de la ultima sa piesă de teatru.