UE a obţinut statut special în cadrul Adunării Generale a ONU
Măsura a fost aprobată cu 192 de voturi pentru şi două abţineri, după o perioadă de lobby activ susţinut de reprezentantul UE pentru Afaceri Externe, Catherine Ashton, şi de ambasadorii ţărilor UE.
Surse diplomatice au afirmat că, după adoptarea deciziei, şi alte grupuri regionale – cum sunt Liga Arabă, Uniunea Africană sau Comunitatea Caraibelor (Caricom) – pot formula solicitări similare.
Uniunea Europeană a încercat să obţină acest statut şi anul trecut, însă mai multe state mici au votat împotriva propunerii, temându-se că influenţa lor se va reduce dacă UE primeşte drepturi speciale privind luările de cuvânt în Adunarea Generală.
Paulette Bethel, ambasadorul din Bahamas, a afirmat că, iniţial, grupul celor 14 ţări din Caraibe s-a opus acestei măsuri, temându-se de crearea „unei noi categorii de observatori” care dispun de drepturi şi privilegii complementare şi care ar putea marginaliza statele mici.
În primul discurs susţinut în faţa Adunării Generale după aprobarea noului statut, Ashton a afirmat că au fost depuse „eforturi extraordinare” pentru stabilirea textului final al deciziei.
Până în prezent, numai misiunile de observatori ale Vaticanului şi Autorităţii Palestiniene aveau dreptul de a lua cuvântul şi a formula răspunsuri în cursul dezbaterilor Adunării Generale a ONU.