UE ar putea deschide negocierile de aderare cu Macedonia în 2011
Comisia Europeană a anunţat vineri că ar putea recomanda în acest an deschiderea negocierilor de aderare la UE cu Macedonia, exprimându-şi speranţa rezolvării conflictului cu Grecia privind denumirea ţării, relatează AFP.
"Văd o posibilitate pentru ca CE să recomande, mai târziu în acest an, nu numai statutul oficial de candidat, ci şi deschiderea negocierilor de aderare" pentru unele ţări din Balcanii de Vest, a declarat comisarul pentru Extindere, Stefan Füle.
"Una dintre aceste ţări ar putea fi Macedonia", a adăugat el.
"Alegerile din această ţară s-au desfăşurat fără probleme", a apreciat Füle referindu-se la alegerile legislative anticipate care tocmai au fost câştigate de coaliţia conservatoare aflată la putere în Macedonia.
"Sperăm în prezent că problema privind numele (ţării) va fi rezolvată, există un elan în acest sens", a declarat comisarul, în cadrul unei conferinţe de presă consacrate recomandării CE privind intrarea Croaţiei în UE în iulie 2013.
Atena blochează recunoaşterea internaţională şi integrarea Macedoniei în UE şi în NATO sub acest nume, considerând că acesta aparţine patrimoniului său. Medierea ONU pe această temă a rămas până în prezent a rămas fără efect. "Sper că cele două părţi vor găsi o soluţie", a declarat vineri Füle.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 23:13
LIVE TEXT Trei ani de război în Ucraina. Acordul cu Ucraina privind resursele minerale este „foarte aproape”, spune Trump / UE adoptă un nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei / Liderii europeni merg la Kiev / Ursula von der Leyen promite ajutor / Rusia nu e de acord cu planul SUA de încetare a focului
-
ieri, 23:07
Macron subliniază investiţia masivă a Europei în securitatea Ucrainei