Prima pagină » Știri externe » UE ar putea impune amenzi mai mici pentru Apple și Meta

UE ar putea impune amenzi mai mici pentru Apple și Meta

Autoritățile antitrust ale UE ar putea aplica sancțiuni moderate Apple și Meta pentru încălcarea Digital Markets Act, în ciuda riscului unor amenzi de până la 10% din veniturile anuale globale, anunță Reuters.
UE ar putea impune amenzi mai mici pentru Apple și Meta
Iulia Kelt
10 mart. 2025, 20:24, Economic

Comisia Europeană investighează de anul trecut practicile celor două companii în raport cu noile reglementări privind piețele digitale. În teorie, amenzile ar putea ajunge până la 10% din veniturile globale anuale ale companiilor, însă sursele menționate sugerează că sancțiunile vor fi mai mici.

DMA, intrată în vigoare în 2023, are ca scop limitarea puterii marilor platforme digitale și impunerea unor condiții mai echitabile pentru concurență. Apple și Meta sunt printre primele companii vizate de aceste măsuri, fiind investigate pentru posibile practici anticoncurențiale.

Decizia finală a Comisiei Europene este așteptată în lunile următoare, iar sancțiunile aplicate ar putea stabili un precedent pentru viitoarele măsuri de reglementare în sectorul tehnologic.