UE cere comunităţii internaţionale să se pregătească pentru un exod al libienilor

Uniunea Europeană a cerut joi comunităţii internaţionale să se pregătească pentru o plecare masivă a libienilor din ţara lor, inclusiv pe mare, în condiţiile înaintării rapide a forţelor loiale lui Muammar Kadhafi spre Benghazi, bastionul rebeliunii, transmite AFP.

Urmărește
6 afișări

"Ne rugăm pentru cel mai bun rezultat posibil, dar trebuie să ne pregătim pentru ce este mai rău, un exod de refugiaţi şi victime" ale contraofensivei forţelor armate ale colonelului Kadhafi, a apreciat comisarul european pentru Asistenţă Umanitară, Kristalina Gheorghieva, la o conferinţă de presă.

În condiţiile în care până în prezent persoanele care fugeau din Libia erau în principal muncitori străini care vroiau să se întoarcă în ţara lor, numărul de libieni, printre refugiaţii care se prezintă la frontiera tunisiană şi în special cea egipteană, nu încetează să crească, a spus ea.

"Am ajuns în punctul în care condiţiile de la Benghazi s-au schimbat în mod semnificativ, punându-se problema dacă nu ar trebui să fim pregătiţi să evacuăm oamenii pe mare începând cu zonele către care se deplasează luptele", a subliniat Gheorghieva.

"Este clar în prezent că oraşul Benghazi este ameninţat" de forţele lui Kadhafi, a subliniat ea.

"Suntem pregătiţi să ridicăm nivelul ajutorului nostru" faţă de refugiaţii din Libia, a spus comisarul. În acelaşi timp, "cerem autorităţilor egiptene să îi ajute pe cei care traversează frontiera" venind din Libia, pentru a căuta un refugiu, "şi să amelioreze condiţiile" de primire a persoanelor refugiate.

Forţele lui Muammar Kadhafi se află la intrarea în Beghazi, potrivit televiziunii de stat libiene, în condiţiile în care la ONU urmează să se ia o decizie, prin vot, privind crearea unei zone de interdicţie aeriană vizând oprirea reprimării revoltei.

De la 20 februarie, aproximativ 280.000 de persoane au fugit din Libia din cauza violenţelor, dintre care peste 151.000 de persoane către Tunisia şi 118.000 către Egipt, potrivit Înaltului comisariat ONU pentru refugiaţi.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici