- Home
- Externe
- (03.08.2021, 16:52)
- Mihai Draghici
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
UE condamnă atacul asupra petrolierului MV Mercer Street, dar cere evitarea acţiunilor care ar afecta pacea regională
- Uniunea Europeană condamnă atacul asupra petrolierului MV Mercer Street, dar cere evitarea acţiunilor care ar afecta pacea regională
- Oficial UE: "Luăm act de evaluările făcute de SUA, de Marea Britanie şi de Israel şi cerem evitarea oricărei acţiuni care ar afecta pacea şi stabilitatea regiunii"
Urmărește
121 afișări
FOTO: Josep Borrell Fontelles
Uniunea Europeană a condamnat, marţi, atacul asupra petrolierului MV Mercer Street, soldat cu moartea a două persoane, inclusiv a unui marinar român, dar a cerut clarificări privind circumstanţele incidentului şi a pledat pentru evitarea acţiunilor care ar periclita pacea regională.
"Condamnăm acest atac. Luăm act de evaluările făcute de Statele Unite, de Marea Britanie şi de Israel şi cerem evitarea oricărei acţiuni care ar afecta pacea şi stabilitatea regiunii", a declarat marţi, potrivit cotidianului Le Figaro, Nabila Massrali, purtătorul de cuvânt al lui Josep Borrell Fontelles, Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
"Circumstanţele atacului trebuie clarificate. Această acţiune intră în contradicţie cu libertatea de navigaţie şi este inacceptabilă", a subliniat oficialul UE, în contextul în care Statele Unite au avertizat cu o "ripostă colectivă", împreună cu aliaţii, faţă de acest atac.
Şi Alianţa Nord-Atlantică a condamnat vehement, marţi, atacul asupra petrolierului MV Mercer Street, transmiţând condoleanţe României şi Marii Britanii şi cerând Iranului să îşi respecte obligaţiile internaţionale. "Ne alăturăm aliaţilor pentru a condamna vehement recentul atac fatal asupra petrolierului MV Mercer Street în largul coastelor Omanului şi transmitem condoleanţe României şi Marii Britanii pentru pierderile suferite", a anunţat Alianţa Nord-Atlantică, potrivit unui comunicat postat pe site-ul propriu, vizualizat de MEDIAFAX. "Libertatea de navigaţie este esenţială pentru toţi aliaţii din cadrul NATO şi trebuie să fie susţinută în conformitate cu legislaţia internaţională. Marea Britanie, Statele Unite şi România au concluzionat că, cel mai probabil, Iranul este responsabil de acest incident. Aliaţii rămân preocupaţi de acţiunile destabilizatoare ale Iranului în această regiune şi cer Teheranului să îşi respecte obligaţiile internaţionale", subliniază NATO.
Israelul, Statele Unite şi Marea Britanie au atribuit Iranului atacul asupra petrolierului MV Mercer Street, utilizat de compania unui antreprenor israelian. "Administraţia de la Washington consideră că Iranul a comis acest act şi va urma o reacţie adecvată", a declarat Antony Blinken, secretarul de Stat american. "Este vorba de un act deliberat, punctual, o încălcare clară a legislaţiei internaţionale. Iranul trebuie să înceteze atacurile de acest fel, navele trebuie să poată naviga liber", a afirmat, la rândul său, Dominic Raab, ministrul britanic de Externe.
Premierul Israelului, Naftali Bennett, a cerut comunităţii internaţionale să transmită clar Iranului că atacul asupra petrolierului a fost o eroare gravă. "Aud acum că Iranul încearcă, într-o manieră laşă, să scape de responsabilitatea comiterii acestui incident. Neagă acuzaţiile. Eu spun în mod clar: Iranul se află în spatele atacului asupra navei", a afirmat duminică premierul israelian, Naftali Bennett. "Materialele serviciilor de informaţii care demonstrează implicarea Iranului există şi ne aşteptăm ca membrii comunităţii internaţionale să transmită clar Iranului că a comis o gravă eroare. În orice caz, noi ştim cum să transmitem acest mesaj Iranului în maniera noastră. Acţiunile de intimidare ale Iranului sunt periculoase nu doar pentru Israel, ci afectează şi interesele mondiale, precum libertatea de circulaţie maritimă şi comerţul global", a subliniat Naftali Bennett.
Iranul trebuie să răspundă pentru atacul "revoltător" comis asupra petrolierului MV Mercer Street, a afirmat luni premierul Marii Britanii, Boris Johnson. "Iranul trebuie să suporte consecinţele a ceea ce a făcut. În mod evident, este vorba de un atac inacceptabil şi revoltător asupra comerţului maritim. Un cetăţean britanic a murit. Este absolut esenţial ca Iranul şi orice ţară să respecte libertatea circulaţiei maritime în lume, iar Marea Britanie va continua să insiste în acest sens", a declarat Boris Johnson.
Administraţia Iranului a avertizat că va riposta la orice acţiune lansată de Statele Unite, Marea Britanie sau Israel din cauza atacului asupra petrolierului, un incident soldat cu moartea a doi marinari, un român şi un britanic. "Republica Islamică Iran nu va ezita să îşi apere securitatea şi interesele naţionale. Iranul va riposta imediat şi în mod decisiv la orice eventual aventurism", a declarat Saeed Khatibzadeh, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Teheran. Ministerul iranian de Externe a respins orice implicare în atacarea petrolierului, catalogând acuzaţiile drept "lipsite de fundament".
Un oficial israelian a afirmat că atacul asupra petrolierului a fost comis de Iran, cu o dronă. Ipoteza este susţinută de oficiali americani.
Petrolierul MV Mercer Street, utilizat de compania unui om de afaceri israelian, a fost vizat de un atac în Marea Arabiei, în largul coastelor statului Oman, un incident produs pe fondul tensiunilor dintre Israel şi Iran. Atacul a avut loc pe 30 iulie, în largul Insulei Masirah, aparţinând Omanului. Nava era utilizată de firma Zodiac Maritime, deţinută de Zodiac Group, compania miliardarului israelian Eyal Ofer. Petrolierul naviga sub pavilion liberian şi aparţine unei firme nipone. Un marinar român şi unul britanic au fost ucişi în atacul care a vizat petrolierul, a anunţat compania care utiliza nava, Zodiac Maritime.
Acesta este al doilea atac care vizează o navă utilizată de compania miliardarului israelian Eyal Ofer. La începutul lunii iulie, nava-cargo CSAV Tyndall, utilizată de Zodiac Maritime, a fost vizată de o explozie în Oceanul Indian.
Incidentele intervin în contextul tensiunilor dintre Iran şi Israel. În ultimul an, Iranul a semnalat mai multe acte de sabotaj pe care le-a atribuit Israelului. La rândul său, Israelul a atribuit Iranului atacuri asupra unor nave în Marea Arabiei şi în Golful Oman. Israelul se opune revenirii Statelor Unite în Acordul nuclear semnat de marile puteri cu Iranul. Guvernul israelian suspectează că Iranul încearcă să se doteze cu arme nucleare sub paravanul unui program atomic civil.
Citește pe alephnews.ro: Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Meta este dat în judecată pentru „traumatizarea pe viață” a moderatorilor Facebook din Kenya. Peste 140 de angajați sunt diagnosticați cu PTSD
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe