- Home
- Externe
- BRUXELLES, (19.07.2017, 07:12)
- Andrei Ionascu
UE critică Rusia pentru interdicţia aplicată organizaţiei religioase Martorii lui Iehova
Uniunea Europeană a criticat Rusia pentru interdicţia aplicată la nivel naţional organizaţiei religioase Martorii lui Iehova şi a subliniat că orice persoană trebuie să-şi poată exercita credinţa religioasă fără nicio interferenţă, relatează site-ul agenţiei The Associated Press.

UE critică Rusia pentru interdicţia aplicată organizaţiei religioase Martorii lui Iehova (Imagine: Arhiva Foto Mediafax)
Luni, Curtea Supremă din Rusia a respins un apel împotriva interdicţiei, astfel că decizia din 21 aprilie rămâne în vigoare.
Instanţa a interzis funcţionarea pe teritoriul Rusiei a organizaţiei religioase Martorii lui Iehova, aprobând o cerere a Ministerului de Justiţie de a considera gruparea creştină ca fiind extremistă.
"Martorii lui Iehova, care oricare organizaţie religioasă, trebuie să se poată bucura în mod paşnic de libertatea de întrunire fără nicio interferenţă. Rusia este obligată de Constituţie, precum şi de angajamentele sale internaţionale, să ofere astfel de garanţii", se arată într-un comunicat al Uniunii Europene.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Anterior, OSCE, SUA şi Marea Britanie şi-au manifestat îngrijorarea faţă de decizia instanţei din Rusia.
Ministerul de Justiţie de la Moscova a ordonat închiderea sediului din Rusia a grupării religioase şi a celor 395 de filiele locale, precum şi confiscarea bunurilor organizaţiei.
Martorii lui Iehova susţin că au peste 170.000 de adepţi în Rusia.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului