UE decide sancţiuni împotriva preşedintelui sirian, afirmă surse diplomatice

Miniştrii de Externe din ţările UE au decis, luni, interdicţii de călătorie şi îngheţarea averilor din Europa ale preşedintelui sirian, Bashar al-Assad, ca urmare a reprimării mişcării de contestare a regimului său, au declarat surse diplomatice, citate de AFP.

Urmărește
7 afișări

O listă cu numele mai multor personalităţi siriene vizate de sancţiuni, printre care se numără şi al-Assad, urmează să fie publicată marţi în Jurnalul Oficial al UE. În data de 10 mai, UE mai publicase o listă cu 13 reprezentanţi ai regimului de la Damasc care fac obiectul unor sancţiuni similare, printre aceştia aflându-se şi unul dintre fraţii preşedintelui şi mai mulţi veri ai acestuia.

Conform bilanţurilor anunţate de ONU şi de mai multe organizaţii neguvernamentale, reprimarea manifestaţiilor din Siria s-a soldat cu mai mult de 900 de victime.

La 10 mai, cele 27 de ţări membre UE au decis şi impunerea unui embargou asupra importurilor de armament şi au suspendat ajutorul pentru dezvoltare european destinat Siriei.

Decizia de luni pune capăt unei perioade de aproape o lună de negocieri şi discuţii dificile între cei 27 de membri UE privind oportunitatea sancţionării lui al-Assad. Statele Unite au luat măsuri similare săptămâna trecută, când preşedintele Barack Obama l-a avertizat pe liderul sirian că are de ales "între a conduce tranziţia sau a se retrage".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici