UE doreşte o politică unică pentru refugiaţii care trăiesc în spaţiul său
Ziua Mondială a Refugiaţilor a fost marcată în România printr-o dezbatere organizată, luni, de Oficiul Român pentru Imigrări (ORI), în cadrul căreia s-a discutat despre cum sunt primiţi solicitanţii de azil şi refugiaţii, cum sunt integraţi şi dacă ei reprezintă o resursă sau o povară pentru societatea gazdă.
"Începând din 1990 şi până în prezent, 3.000 de persoane au obţinut protecţia statului român. Conform datelor deţinute de ORI, în prezent, trăiesc în România aproximativ 900 de persoane refugiate, majoritatea provenind din state precum Irak, Iran, Palestina şi Congo", potrivit datelor transmise de Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR).
Totodată, deputatul european liberal Adina Vălean a declarat că pe teritoriul UE trăiesc circa 1,5 milioane de persoane refugiate, numai în anul 2007 aproximativ 270.000 de persoane solicitând azil.
Adina Vălean a precizat că numărul de cereri de azil, înregistrat anul trecut, este mic comparativ cu anii ’90, dar în creştere cu 12 procente faţă de anul anterior. De asemenea, doar 27 la sută dintre cei care au făcut o astfel de solicitare au primit protecţie.
Deputatul european a declarat că tema refugiaţilor a devenit comună pentru statele UE încă din 1999, dar nici în prezent nu a fost stabilit un sistem unic care să fie funcţional. În ultimul timp au fost adoptate mai multe directive referitoare la condiţiile de primire, la procedurile de acordare a azilului sau la asistenţa temporară.
"Principalele probleme ale sistemului european sunt cauzate de practicile naţionale divergente, care creează inegalităţi, de politicile de migraţie sau de acordare a vizelor", a precizat Vălean.
Ea a mai spus că săptămâna trecută, la nivelul CE a fost aprobat un plan european care prevede alinierea legislaţiilor naţionale, cooperarea efectivă între statele membre şi între UE şi state terţe. În acest sens, CE a decis înfiinţarea unui Birou European al Azilanţilor.
Şeful Serviciului Integrare Socială din cadrul ORI, Mircea Radu, a declarat în cadrul dezbaterii că politica românească de integrare a persoanelor refugiate are la bază trei principii. Unul dintre acestea se referă la faptul că aceste persoane sunt considerate o categorie specială de străini care beneficiază, din punct de vedere economic şi social, de aceleaşi drepturi pe care le au şi românii.
Celelalte principii se referă la atitudinea populaţiei faţă de refugiaţi şi la politica de integrare, care trebuie să se dezvolte pe baze ştiinţifice.