UE este pregătită în principiu să îngheţe conturile foştilor oficiali egipteni
Ţările Uniunii Europene sunt pregătite, în principiu, să îngheţe conturile foştilor oficiali de rang înalt ai regimului lui Hosni Mubarak, dacă Egiptul le solicită acest lucru, au declarat, vineri, diplomaţi europeni, citaţi de AFP.
Un acord în acest sens s-a prefigurat în cursul zilei, la o reuniune a ambasadorilor celor 27 de ţări membre UE, a precizat una dintre surse.
"Există un acord general în acest sens", "dacă asta vrea Egiptul, a afirmat sursa.
"Nu există nicio dificultate de principiu" din partea ţărilor membre UE pentru a acţiona, a declarat, de asemenea, un diplomat de rang înalt, care a solicitat anonimatul.
Totuşi, nicio decizie nu ar urma să fie luată concret în viitorul apropiat, în lipsa unei solicitări în acest sens din partea autorităţilor egiptene, adresată UE ca entitate sau ansamblului de ţări care o compun.
Subiectul va fi discutat duminică seară şi luni la Bruxelles, la o reuniune a miniştrilor europeni ai Afacerilor Externe, consacrată valului de contestare din lumea arabă şi ajutorului pe care Europa îl poate oferi. "Dar nu ne aşteptăm la o decizie" în acest sens, a subliniat una dintre surse.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

