UE este pregătită să consolideze sancţiunile împotriva Siriei – proiect de declaraţie

Publicat: 20 06. 2011, 14:01
Actualizat: 20 06. 2012, 05:34

Uniunea „pregăteşte activ” consolidarea sancţiunilor sale împotriva Siriei „prin desemnări suplimentare”, subliniază documentul.

„Credibilitatea şi conducerea” preşedintelui sirian, Bashar al-Assad „depind de reformele pe care el însuşi le-a promis”, precizează textul, asupra ale cărui puncte au căzut de acord reprezentanţii permanenţi ai celor 27 de state ale Uniunii, în cadrul unei reuniuni a miniştrilor, la Luxemburg.

Potrivit unor surse diplomatice, lucrările continuă la nivel de experţi, în vederea unei adoptări, până la sfârşitul săptămânii, a acestor sancţiuni suplimentare.

Uniunea Europeană a adoptat, până în prezent, două categorii de sancţiuni, şi anume blocarea unor averi şi interdicţii de obţinere a vizei împotriva preşedintelui sirian şi apropiaţilor săi. De-acum va fi vorba de adăugarea de noi nume, dar şi a unor societăţi aflate în legătură cu regimul.

Pe de altă parte, ministrul britanic de Externe, William Hague, i-a cerut, luni, lui al-Assad fie să angajeze reforme pentru democratizarea Siriei, fie să „se retragă” de la putere, în contextul în care Uniunea pregăteşte sancţiuni contra Damascului.

Hague şi-a exprimat dorinţa ca Turcia să poată utiliza influenţa sa în Siria pentru a le transmite membrilor regimului următorul mesaj: „Îşi pierd legitimitatea, iar al-Assad ar trebui să reformeze (ţara) sau să se retragă” de la putere.

„Veştile din Siria sunt foarte îngrijorătoare. Ne parvin imagini inumane”, a denunţat ministrul german de Externe, Guido Westerwelle. „Nu suntem prea departe de un război civil”, a apreciat omologul său din Luxemburg, Jean Asselborn.

Uniunea pregăteşte un nou set de sanţiuni, îndreptate în special împotriva companiilor care au legături cu regimul, la propunerea Marii Britanii şi Franţei. Sunt în circulaţie peste 12 nume, iar sancţiunile ar putea intra în vigoare până la sfârşitul săptămânii, potrivit unor surse diplomatice.

„Avem sancţiuni şi probabil le vom consolida, dar, atât timp cât Consiliul de Securitate al ONU tace, suntem într-o situaţie dificilă”, a subliniat ministrul suedez de Externe, Carl Bildt. „Până acum, tăcerea Consiliului de Securitate poate fi considerată o tolerare indirectă faţă de ceeea ce se petrece în Siria, iar acest lucru este inacceptabil”, a subliniat el.

„Europenii vor face presiuni la ONU, la New York, în favoarea unei politici clare de sancţiuni” împotriva Siriei, a subliniat Westerwelle.