- Home
- Externe
- BUCUREŞTI, (24.11.2024, 16:40)
- Iris Dutescu
UE face apel la încetarea imediată a războiului Israel-Hezbollah
Înaltul diplomat al UE, Josep Borrell, a făcut duminică apel la încetarea imediată a focului în războiul Israel-Hezbollah în timpul unei vizite în Liban, potrivit AFP.

UE face apel la încetarea imediată a războiului Israel-Hezbollah
În capitala Libanului, Borrell a purtat discuţii cu preşedintele parlamentului, Nabih Berri, care a coordonat eforturile de mediere în numele Hezbollah.
„Nu vedem decât o singură cale posibilă: o încetare imediată a focului şi punerea în aplicare a Rezoluţiei 1701 a Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite”, a declarat Borrell după întâlnirea sa cu Berri.
În conformitate cu Rezoluţia 1701, care a pus capăt ultimului război Hezbollah-Israel din 2006, doar trupele libaneze şi forţele de menţinere a păcii ale ONU ar trebui să fie autorizate să rămână în sud, unde Hezbollah deţine controlul.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Decizia ICCJ. De ce a decis instanţa arestarea preventivă a lui Horaţiu Potra şi a fiului său
-
„S-a certat şi a fost nepoliticos”. Cum relatează presa rusă de stat discuţia aprinsă dintre Trump şi Zelenski
-
Surse: Horaţiu Potra, fiul lui şi alte 17 persoane, arestate preventiv pentru 30 de zile
De asemenea, rezoluţia solicită Israelului să retragă trupele din Liban.
„În septembrie (...) încă mai speram că vom putea preveni un război în toată regula în care Israelul să atace Libanul. Două luni mai târziu, Libanul este pe punctul de a se prăbuşi”, a declarat Borrell.
El a declarat că Uniunea Europeană este pregătită să furnizeze 200 de milioane de euro pentru a ajuta la consolidarea forţelor armate libaneze.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe