UE ia în calcul noi sancţiuni împotriva Rusiei după protestele de susţinere pentru Alexei Navalnîi: ””UE trebuie să transmită un mesaj foarte clar”
Uniunea Europeană va lua în considerare sancţiuni noi împotriva Rusiei, după ce peste 3.000 de persoane au fost arestate sâmbătă în toată ţara la protestele de susţinere pentru Alexei Navalnîi, notează Reuters.
Ministrul de externe al Lituaniei, care a sosit la Bruxelles pentru o întâlnire a celor 27 de diplomaţi ai UE, a declarat că „o schimbare este în aer în Rusia,” iar blocul trebuie să o susţină, mai ales după arestarea lui Navalnîi la revenirea în Rusia.
„UE trebuie să transmită un mesaj foarte clar şi decisiv că acest lucru nu este acceptabil,” a declarat Gabrielius Landsbergis, solicitând mai multe sancţiuni împotriva Moscovei.
UE a impus deja sancţiuni economice asupra sectoarelor energetice, financiare şi armamentului din Rusia din cauza anexării peninsulei Crimeea în 2014 şi împotriva oficialilor ruşi apropiaţi preşedintelui Vladimir Putin ca răspuns la otrăvirea lui Navalnîi, în august.
Ţările baltice, Letonia şi Estonia, susţin mai multe sancţiuni ale UE împotriva oficialilor ruşi, iar ministrul italian de Externe a declarat că Roma este gata să susţină mai multe interdicţii de călătorie şi îngheţarea activelor. România a susţinut public sancţiunile luni.
Ministrul german de Externe Heiko Maas a cerut eliberarea imediată a protestatarilor care au înfruntat frigul extrem pentru a cere eliberarea lui Navalnîi, dar nu a făcut alte comentarii.
”Oricine are dreptul de a-şi exprima opinia şi de a participa la demonstraţii, în conformitate cu Constituţia rusă,” a spus el.