UE nu sancţionează România, în pofida lipsei de rezultate în combaterea corupţiei - presă

Cu excepţia unor reforme, puterea politică în România a oscilat, în cele două decenii de la înlăturarea de la putere a comunismului, între cercurile restrânse ale partidelor politice şi ale unor grupuri de interese, care au o relaţie simbiotică, decise să nu fie trase la răspundere în faţa legii sau constrânse de reglementările Bruxelles-ului. Cu toate acestea Bulgaria va fi sancţionată, pentru ineficienţa luptei împotriva corupţiei, iar România, nu, comentează autorul.

Doi premieri consecutivi, social-democratul Adrian Năstase şi liberalul Călin Popescu Tăriceanu, au remarcat că intransigenţa UE este mai de grabă sporadică în încercarea de a asimila 12 noi state membre din 2000. Aceştia au lansat numeroase planuri de acţiune şi alte ritualuri de reformă, care în esenţă au fost doar acţiuni de relaţii publice menite să îi convingă pe eurocraţi că România este procupată să adopte normele şi valorile europene.

Elita românească a folosit mai multe pârghii în cadrul structurilor UE, făcând lobby şi obţinând integrarea în baza unei agende minime de reforme, contând în schimb pe asul din mâncă: abilitatea de a oferi contracte pentru proiecte de infrastructură unor companii care se bucurau de influenţă atât la Bruxelles cât şi în partidele care domină unele state cheie din cadrul UE.

UE a fost astfel dezarmată de o elită locală foarte versată în simularea schimbării, iar România a devenit al 27-lea stat membru al UE la 1 ianuarie 2007, majoritatea reformelor cruciale existând numai pe hârtie sau cu angajamente pentru viitor. UE a acceptat o separare făţişă a puterilor, sistemul juridic devenind în sfârşit liber de controlul Executivului, dar judecătorii au continuat să îi achite pe politicienii prezentaţi pentru acuzaţii de corupţie, cu verdicte derizorii sau amânarea judecării acestora.

Foştii comunişti sunt principalii beneficiari ai fondurilor structurale de 30 de miliarde de euro alocaţi ţării din banii contribuabililor europeni, iar între timp exodul de profesionişti şi milioane de muncitori necalificaţi fac din criza de forţă de muncă o bombă cu ceas. Aceştia sunt oamenii care au făcut sacrificiile cerute de Bruxelles, dar ale căror interese au fost negociate în secret şi care implică cifre ce sfidează aşa-zisele idealuri de extindere a UE.

Nici o instituţie UE din mai multe nu s-a afirmat în relaţia cu România, deşi unele persoane s-au dovedit circumspecte anticipând dezastrul, şi probabil că datorită lor au apărut informaţii din raportul strict secret referitor la starea justiţiei în România al juristului belgian Willem de Paw. Faptul că Marea Britanie şi Olanda sunt izolate cerând acţiuni drastice împotriva eradicării corupţiei la nivel înalt în România, arată incapacitatea UE de a-şi impune standardele, indispensabile pentru menţinerea influenţei sale în lume.