Împreună cu Statele Unite, Marea Britanie şi Canada, UE a impus deja îngheţarea activelor şi interdicţii de călătorie asupra a aproape 90 de oficiali, inclusiv preşedintele Alexander Lukashenko, în urma unor alegeri despre care opozanţii şi vestul spun că au fost trucate.
În ciuda represiunii regimului Lukaşenko faţă de protestatarii pro-democraţie, răspunsul UE a fost mai restrâns decât în perioada anterioară de sancţiuni între 2004 şi 2015, când peste 200 de persoane au fost incluse pe lista neagră, relatează Reuters.
Criza l-a împins pe Lukaşenko, în vârstă de 66 de ani, înapoi către aliatul tradiţional – Rusia. Unii diplomaţi occidentali spun că Moscova consideră Belarusul o zonă tampon împotriva NATO şi a sprijinit regimul Lukaşenko cu împrumuturi şi ajutor militar.
Miniştrii de externe ai UE au discutat luni despre Belarus. „Lucrăm la următorul pachet de sancţiuni, care sper să fie adoptat în săptămânile următoare”, a declarat şeful politicii externe a UE, Josep Borrell, care a condus şedinţa.