- Home
- Externe
- (21.07.2021, 19:18)
- Mihai Draghici
UE respinge solicitarea Marii Britanii de renegociere a Acordului Brexit
- Uniunea Europeană respinge solicitarea Marii Britanii de renegociere a Acordului Brexit
- Maros Sefcovic: "Suntem pregătiţi să continuăm căutarea de soluţii creative, în cadrul Protocolului, în interesul comunităţilor din Irlanda de Nord"
- Sefcovic: "Nu vom accepta renegocierea Protocolului" nord-irlandez
Urmărește
7897 afișări
UE respinge solicitarea Marii Britanii de renegociere a Acordului Brexit
Uniunea Europeană este de acord cu ideea găsirii de soluţii pentru îmbunătăţirea situaţiei din provincia britanică Irlanda de Nord, dar nu va accepta renegocierea Protocolului nord-irlandez al Acordului Brexit, a declarat miercuri după-amiază Maros Sevcovic, vicepreşedinte al Comisiei Europene.
"Vom continua să interacţionăm cu Marea Britanie, inclusiv pe baza sugestiilor formulate astăzi. Suntem pregătiţi să continuăm căutarea de soluţii creative, în cadrul Protocolului, în interesul comunităţilor din Irlanda de Nord. Cu toate acestea, nu vom accepta renegocierea Protocolului", a afirmat Maros Sefcovic, vicepreşedinte al Comisiei Europene pentru Relaţii Interinstituţionale şi Prognoză, conform unei declaraţii postate pe site-ul instituţiei, vizualizată de MEDIAFAX.
Şi Irlanda a respins solicitarea Marii Britanii de renegociere a Protocolului nord-irlandez al Acordului Brexit, iar opoziţia de la Londra a criticat atitudinea Guvernului Boris Johnson. "Irlanda va analiza foarte atent propunerile britanice. Noi vrem să fim cât se poate de flexibili şi creativi, dar în cadrul limitelor actualului Protocol", a reacţionat Thomas Byrne, ministrul irlandez pentru Afaceri Europene.
Louise Haigh, un politician din cadrul Partidului Laburist britanic (centru-stânga, opoziţie), a acuzat Guvernul conservator de la Londra că ar vrea anularea unui acord pe care l-a promovat intens. "Ţara se va întreba din nou dacă este vorba de rea-credinţă sau de incompetenţă", a notat politicianul laburist britanic.
Guvernul Boris Johnson a cerut, miercuri, Uniunii Europene suspendarea dispoziţiilor vamale prevăzute în Acordul Brexit în provincia Irlanda de Nord, întrucât vrea renegocierea condiţiilor pentru tranzitul mărfurilor. "Credem că trebuie să ajungem rapid la un acord privind un moratoriu", a declarat David Frost, ministrul responsabil de Politicile Cabinetului, în cursul unei audieri în Camera Lorzilor, Camera superioară a Parlamentului britanic. "Observăm o oportunitate de a proceda diferit, de a găsi o nouă direcţie pentru a încerca să ne înţelegem cu Uniunea Europeană prin negocieri, pentru un nou echilibru în aranjamentele din Irlanda de Nord, în avantajul tuturor", a argumentat David Frost.
Retragerea Marii Britanii din UE a generat o stare generală de nemulţumire şi violenţe în provincia britanică Irlanda de Nord. Provincia britanică Irlanda de Nord menţine unele reglementări UE, în virtutea Acordului Brexit, pentru a fi evitate controalele vamale la frontiera cu Irlanda, stat membru al Uniunii Europene. În ultimele luni au apărut probleme privind transportul mărfurilor între provincia britanică Irlanda de Nord şi restul Marii Britanii. Unele puncte vamale portuare au fost închise, după ce angajaţii responsabili de verificări au primit ameninţări.
În contextul retragerii din Uniunea Europeană, Marea Britanie a fost nevoită să acorde un statut special provinciei britanice Irlanda de Nord în relaţia cu UE pentru a evita apariţia controalelor vamale la frontiera cu Irlanda, ceea ce ar fi afectat semnificativ Acordul de Pace din Vinerea Mare (1998), care a pus capăt conflictului militar nord-irlandez. Însă menţinerea reglementărilor UE în Irlanda de Nord generează probleme privind tranzitul mărfurilor spre şi dinspre restul Marii Britanii.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Cine este omul care conduce cel mai important lanţ de restaurante din România şi coordonează o echipă de 1.500 de oameni
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ludovica e una dintre cele mai frumoase soții de fotbalişti și are peste 4.000.000 de fani pe Instagram
PROSPORT.RO
Cum a ajuns Jennifer Aniston să fie implicată în drama conjugală a soților Obama. Adevărul din culise!
CANCAN.RO
Orașul din România în care vom avea două zile de NINSOARE la început de februarie, potrivit meteorologilor AccuWeather
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe