UE sancţionează 32 de oficiali iranieni pentru încălcarea drepturilor omului

Uniunea Europeană (UE) a blocat marţi averile şi posibilitatea de a obţine vize unui număr de 32 de oficiali iranieni, din cauza implicării lor în încălcarea drepturilor omului în Iran, în cadrul unei reuniuni a miniştrilor săi de Externe, la Luxemburg, relatează AFP.

Urmărește
6 afișări

Oficialii iranieni sunt în special membri ai aparatului judiciar sau persoane "despre care noi credem că sunt direct implicate" în reprimarea activiştilor în domeniul drepturilor omului şi opozanţilor regimului de la Teheran, a declarat ministrul britanic al Afacerilor Externe, William Hague.

Miniştrii europeni de Externe au convenit încă din martie să ţină pasul cu Statele Unite, care au adoptat, în septembrie 2010, măsuri îndreptate împotriva celor care încalcă drepturile omului în Iran.

UE se declara, atunci, "profund preocupată de faptul că situaţia drepturilor omului continuă să se deterioreze" în Iran.

De asemenea, cita "o creştere importantă a execuţiilor, în ultimele luni, şi reprimarea sistematică a cetăţenilor iranieni, între care (se află) apărători ai drepturilor omului, avocaţi, jurnalişti, activişti pentru drepturile femeilor, bloggeri, persoane din cadrul minorităţilor etnice şi religioase şi membri ai opoziţiei".

La Washington, Casa Albă a salutat aceste măsuri luate de UE împotriva Teheranului. Preşedinţia americană afirmă, într-un comunicat, că "Statele Unite cer Iranului să respecte şi să protejeze drepturile universale ale cetăţenilor săi". "Vom continua să cooperăm îndeaproape cu UE", se mai arată în comunicat, care adaugă că "apărarea drepturilor omului rămâne cea mai importantă preocupare în cadrul eforturilor noastre de susţinere a poporului iranian".

Iranul este, deja, ţinta mai multor serii de sancţiuni din partea Uniunii, din cauza programului său nuclear.

În iulie 2010, europenii au adoptat o serie de măsuri care transpuneau dar care, de asemenea, depăşeau măsurile adoptate de ONU, la 9 iunie, ca urmare a refuzului Iranului de a-şi suspenda activităţile de îmbogăţire a uraniului. Occidentul crede că Iranul încearcă să se doteze cu arma atomică, dar Teheranul neagă acest lucru.

La sfârşitul lui septembrie 2010, Washingtonul a impus sancţiuni împotriva a opt lideri iranieni, pe care îi acuză că se fac vinovaţi de încălcări "grave" ale drepturilor omului, cu ocazia alegerilor prezidenţiale din 2009, în Iran.

Între aceste persoane, între care mai mulţi miniştri şi foşti miniştri, se află Mohammad Ali Jafari, şeful Gardienilor Revoluţiei, şi Said Mortazevi, fost Procuror general.

Lista celor 32 de iranieni vizaţi de Uniunea Europeană urmează să fie publicată, în curând, în Monitorul Oficial.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici