UE va adopta sancţiuni împotriva soţiei, mamei, surorii şi cumnatei lui Bashar al-Assad

Uniunea Europeană va adopta vineri o nouă serie de sancţiuni împotriva regimului sirian care le vor viza în special pe soţia, mama, sora şi cumnata preşedintelui Bashar al-Assad, a anunţat o sursă diplomatică.

Urmărește
258 afișări
Imaginea articolului UE va adopta sancţiuni împotriva soţiei, mamei, surorii şi cumnatei lui Bashar al-Assad

Asma al-Assad (Imagine: Mediafax foto/AFP)

În afară de aceste patru persoane, UE va îngheţa averile şi va interzice vizele pentru Europa altor opt persoane care au legături cu regimul sirian, a precizat sursa citată.

UE trebuie să sancţioneze două companii care au legături cu regimul cu ocazia reuniunii miniştrilor europeni ai Afacerilor Externe de la Bruxelles.

Cu încălţămintea şi hainele sale de firmă, Asma al-Assad, soţia preşedintelui sirian, fiica unui eminent cardiolog din Londra, Fawaz al-Akhras, şi a unei diplomate aflate la pensie, Sahar Otri, a fost percepută multă vreme drept "partea moderată" a dictaturii. Dar ea este criticată pentru tăcerea sa în faţa represiunii, fiind calificată drept o "Maria Antoaneta".

Regimul lui Assad este deja vizat, din mai 2011, de sancţiunile UE şi aproape 150 de persoane şi organizaţii, între care principalii membri ai conducerii, fac deja obiectul unor interdicţii de viză în Europa şi îngheţarea averilor.

UE a adoptat în total 12 serii de sancţiuni care vizează inclusiv Banca Centrală, comerţul cu metale preţioase sau zborurile de marfă.

Regimul Assad reprimă sângeros de peste un an o revoltă populară, iar violenţele s-au soldat cu peste 9.100 de morţi în ţară, potrivit Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDH).

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici