„Uniunea Europeană va aprofunda cooperarea sectorială cu Balcanii de Vest în domenii de interes comun, precum justiţia şi afacerile interne, economia şi piaţa internă, energia, transporturile şi politica digitală, protecţia civilă, sănătatea, politicile sociale, educaţia, cercetarea şi inovarea, precum şi în afacerile externe, în domeniul securităţii şi apărării, inclusiv în contracararea ameninţărilor cibernetice şi hibride şi în combaterea terorismului”, arată Declaraţia summitului UE-Balcanii de Vest, desfăşurat în Tirana, Albania, publicată pe site-ul Consiliului European şi vizualizată de agenţia MEDIAFAX.
Uniunea Europeană a reafirmat, marţi, „angajamentul” privind perspectivele de integrare a ţărilor din Balcanii de Vest, evidenţiind importanţa relaţiilor strategice cu aceste naţiuni în contextul riscurilor generate de invazia militară rusă în Ucraina. „Războiul de agresiune din ce în ce mai intens al Rusiei împotriva Ucrainei generează riscuri pentru securitatea europeană şi mondială, evidenţiind importanţa parteneriatului strategic între Uniunea Europeană şi regiunea Balcanilor de Vest”, afirmă liderii europeni în Declaraţia reuniunii de la Tirana.
„Uniunea Europeană reconfirmă angajamentul deplin şi fără echivoc privind perspectivele de integrare a Balcanilor de Vest şi cere accelerarea procesului de aderare, bazat pe reforme credibile ale partenerilor, pe condiţii corecte şi riguroase şi pe principiul propriilor merite (…). Salutăm progresele înregistrate de partenerii din Balcanii de Vest pe parcursul european (…). În mod special, UE salută organizarea primelor conferinţe interguvernamentale cu Albania şi Macedonia de Nord”, subliniază liderii europeni.
„UE salută determinarea partenerilor din Balcanii de Vest de susţinere a valorilor şi principiilor europene centrale, în conformitate cu legislaţia internaţională. (…) Uniunea Europeană reaminteşte importanţa continuării reformelor, atât în beneficiul cetăţenilor, precum şi ca bază pentru susţinerea UE, mai ales în domeniul statului de drept şi în special acele reforme asociate independenţei şi funcţionării sistemului judiciar, combaterii corupţiei şi criminalităţii organizate”, insistă liderii UE.
Uniunea Europeană a anunţat o linie de credite şi subvenţii în valoare de un miliard de euro, cu posibilitatea de a genera investiţii de 2,5 miliarde de euro, pentru a ajuta naţiunile din Balcanii de Vest să atenueze impactul actualei crize energetice şi să accelereze tranziţia ecologică.