„Pentru Partidul Comunist rus, această situaţie este inacceptabilă”, a declarat prim-vicepreşedintele acestei formaţiuni, Ivan Melnikov, citat de agenţia Interfax.
„Militari în exerciţiu din state străine nu au dreptul să apară la această festivitate şi să defileze în Piaţa Roşie, având în vedere că aceştia sunt militari din state agresive ale blocului NATO antirus”, a adăugat el.
În opinia acestui oficial al Partidului Comunist, care a celebrat cu mare fast, la sfârşitul lunii decembrie, la Moscova, cea de-a 130-a aniversare a dictatorului sovietic Iosif Stalin, doar veteranii din statele străine ar trebuie să fie autorizaţi să asiste la ceremoniile de la 9 mai, şi doar în tribune.
Kremlinul a anunţat recent că militari francezi, britanici şi americani vor participa la parada militară care va celebra cea de-a 65-a aniversare a victoriei în cel de-al Doilea Război Mondial, eveniment la care va asista şi preşedintele francez, Nicolas Sarkozy.
Cu această ocazie, primăria Moscovei a anunţat că intenţionează să instaleze în capitală panouri de informare despre rolul lui Stalin, ceea ce a dus la proteste şi în rândurile partidului premierului rus, Vladimir Putin.
Liderul comuniştilor ruşi, Ghennadi Ziuganov, a salutat o iniţiativă „justă şi curajoasă” susţinută de primarul Moscovei, Iuri Lujkov.
Atitudinea faţă de Stalin este ambiguă în Rusia, unde acesta este văzut de unii ca un tiran, iar alţii îl apreciază pentru rolul său în victoria asupra naziştilor.