Ultimul război

Lumea îşi îndreaptă acum atenţia spre războiul dintre Hamas şi Israel. Însă acest război are antecedente psihologice într-un război care a avut loc acum 50 de ani, în 1973, când Siria şi Egipt au atacat simultan Israelul. În retrospectivă, niciunul dintre state nu a intenţionat să ocupe Israelul şi nici nu ar fi putut. Însă, au crezut că un front major pe două direcţii ar putea forţa Israelul să intre într-o negociere în care ar fi ajuns să cedeze o anumită parte de teritoriu şi, mai mult decât atât, Israelul şi-ar fi pierdut reputaţia de forţă dominantă în Orientul Mijlociu.

Luptele au început cu un război pe două fronturi. Sirienii s-au mutat în Înălţimile Golan, o zonă din care se pot vedea nord-estul Israelului şi Galileea. Atacul a început în mijlocul zilei, iar lupta majoră s-a purtat în timpul nopţii. Sirienii erau echipaţi cu tancuri sovietice, iar obiectivul lor era să acopere Înălţimile şi să creeze teatrul perfect pentru atacarea Galileei cu focuri de artilerie, forţând astfel apărarea israeliană să încerce să ajungă pe Înălţimi şi să sufere multe pierderi.

Egipteni au venit pe Sinai, iar în ceea ce priveşte forţele disponibile, au avut trupele principale de luptă. Din nou, armele esenţiale erau tancurile sovietice, pe lângă rachetele sol-aer care trebuiau să neutralizeze superioritatea aeriană israeliană, un cadou pentru SUA. Egiptenii aveau o altă surpriză pentru israelieni. Sovieticii au dezvoltat o familie de rachete antitanc. Una dintre ele, AT-3, era controlată de un sistem optic. Persoana care o lansa se uita prin lentile la tanc, iar mişcarea sistemului optic direcţiona traiectoria rachetei. Era o armă desăvârşită, care a distrus o parte esenţială a blindatelor Israelului.

Informaţiile israeliene, în special informaţiile militare, s-au dovedit a fi inflexibile la înţelegerea faptului că un atac era iminent. Nu au crezut că Siria sau Egiptul ar putea iniţia un război pe două fronturi. Israelienii ştiau de armele sovietice, însă dispreţul lor pentru sirieni şi egipteni i-a oprit din a vedea puterea aeriană israeliană neutralizată de aceştia sau din a-şi da seama că instructorii ruşi i-au ajutat să îşi profesionalizeze forţele. Informaţiile militare israeliene au conturat ameninţarea astfel încât să se potrivească prejudecăţilor lor.

Obiectivul Siriei era clar, deşi puţin probabil: voia să câştige Galileea. Obiectivul Egiptului nu a fost niciodată clar. Logistica i-a oprit pe egipteni din a intra adânc în Sinai şi, mai mult decât atât, a părut că aceştia au vrut să ţină Canalul Suez de partea vestică şi să termine totul într-o zi.

Ce au vrut însă atât Siria, cât şi Egiptul a fost să atragă Israelul în război şi să iasă din el cu o oarecare victorie. Ei au vrut să-şi revină cumva din umilinţa anterioară. Rusia a vrut să demonstreze că are arme care s-ar putea potrivi cu cele ale NATO şi că acestea pot fi redislocate. SUA au vrut ceva mult mai interesant. Au vrut să asigure o victorie modestă pentru Israel, urmată de negocieri între principalii inamici, Israelul şi Egiptul, care să aducă o oarecare apropiere între ei. Washingtonul putea să medieze. Asta ar fi dus la expulzarea sovieticilor şi la atragerea Egiptului în sfera americană. Obiectivul a fost atins.

Acest război a fost un duel între Uniunea Sovietică şi Statele Unite. Sovieticii i-au înarmat pe sirieni şi pe egipteni. SUA au dus artilerie de 155 de mm în Israel, după o mică pauză, pentru a le arăta şi arabilor că nu erau în totalitate angajaţi în sprijinirea Israelului. SUA, după ce au văzut AT-3 în acţiune, au intrat într-o nouă fază a războiului. Ar putea să le mulţumească ruşilor pentru lecţie; rezultatul acelui efort ajută acum ucrainenii să se apere.

Victoria SUA a fost evidentă la Camp David, câţiva ani mai târziu, când Egiptul şi Israelul au semnat un acord care putea capăt conflictului. Asta a fost, în retrospectivă, ceea ce au vrut Israelul şi Egiptul, în aceeaşi măsură în care au vrut şi SUA. Siria era prea mică şi prea aproape de sovietici pentru a fi inclusă.

Acesta a fost războiul care a făcut acordul de la Camp David să fie posibil şi acesta a fost şi tratatul care adus o pace de aproape jumătate de veac. Marc Twain a spus odată că istoria nu se repetă, însă cu siguranţă rimează. Războiul actual nu va reflecta războiul din 1973. Însă va rima cu acesta în sensul în care structura războiului Israeliano-Arab va menţine anumite părţi externe şi interne, la momentul oportun, prin livrarea de arme aliaţilor. Nu putem face previziuni pornind de la acel război, însă putem înţelege dinamica.