Prima pagină » Știri externe » Un acord asupra dosarului nuclear iranian este aşteptat în 48 de ore

Un acord asupra dosarului nuclear iranian este aşteptat în 48 de ore

Negocierile internaţionale asupra programului nuclear iranian nu vor continua la infinit, aşa cum sugerează unii reprezentanţi ai Republicii Islamice, iar un acord trebuie încheiat rapid, au avertizat marţi surse apropiate dosarului.
Un acord asupra dosarului nuclear iranian este aşteptat în 48 de ore

„Tocmai am procedat la o ultimă prelungire. Nu este clar de ce şi cum trebuie să mergem mai departe. Ori ajungem în 48 de ore, ori deloc”, a declarat o sursă apropiată negocierilor asupra programului nuclear iranian între Teheran şi membrii Grupului 5+1 (membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU – China, Franţa, Rusia, Marea Britanie, Statele Unite – şi Germania).

Negocierile de la Viena, care ar fi trebuit să se încheie marţi, au fost prelungite cu câteva zile.

Negocierile fuseseră deja prelungite până la 7 iulie, după depăşirea termenului-limită iniţial de la 30 iunie.

Potrivit ministrului rus de Externe Serghei Lavrov, citat de agenţia de presă Interfax, au rămas nesoluţionate „aproximativ opt” puncte.