Prima pagină » Justiţie » Fost ofiţer CIA, arestat şi acuzat de spionaj în favoarea Chinei

Fost ofiţer CIA, arestat şi acuzat de spionaj în favoarea Chinei

Fost ofiţer CIA, arestat şi acuzat de spionaj în favoarea Chinei

Fostul ofiţer CIA, Alexander Yuk Ching Ma, a fost arestat şi acuzat că ar fi oferit informaţii clasificate Chinei, conform anunţului făcut luni de Departamentul de Justiţie din SUA. Ma este cetăţean american naturalizat şi a lucrat pentru CIA din 1982 până în 1989. Agentul deţinea autorizaţie pentru a lucra cu documente calificate drept „Top Secret”.

Ma ar fi dat documentele clasificate Chinei pe parcursul unui deceniu. El ar fi încercat să se transfere în cadrul FBI „pentru a obţine din nou acces la informaţiile clasificate ale guvernului Statelor Unite, pe care, le-ar fi putut furniza către China.”

„Urmele spionajului chinez sunt adânc înrădăcinate şi, din păcate, răspândite printre foştii ofiţeri americani de informaţii care şi-au trădat colegii, ţara şi valorile democratice liberale pentru a sprijini un regim comunist autoritar”, a declarat John Demers, oficial din cadrul Departamentului de Justiţie.

Preşedintele Trump a închis consulatul chinez din Houston pe motiv că autorităţile din Beijing l-ar folosi pentru a spiona. China a răspuns prin închiderea consulatului american din oraşul vestic Chengdu, relatează Axios.