Un atac SUA asupra Siriei nu ar fi schimbat cursul războiului, afirmă Kerry

Publicat: 09 04. 2014, 07:59
Actualizat: 09 06. 2020, 15:00

Şeful diplomaţiei americane şi-a petrecut o parte a zilei în faţa Comisiei de Afaceri Externe din cadrul Senatului, apărând politica externă a preşedintelui american Barack Obama, foarte criticată de senatori.

În ce priveşte Siria, preşedintele american a renunţat în ultimul minut, la sfârşitul verii lui 2013, la o lovitură militară împotriva regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad, Statele Unite reuşind să găsească un acord cu Rusia, care susţine Damascul, cu privire la distrugerea arsenalul chimic sirian.

În acea perioadă, Kerry milita cu insistenţă pentru o acţiune militară „ţintită” şi limitată în timp împotriva Siriei.

Kerry a asigurat marţi, în faţa Senatului, că această eventuală lovitură „ar fi avut efect, însă nu şi impactul devastator datorită căruia (preşedintele sirian) ar fi fost nevoit să-şi modifice” strategie pe teren.

„A fost nevoie de 30.000 de soldaţi şi 30 de zile în Bosnia pentru a avea un impact. Acolo (în Siria) am fi avut una sau două zile pentru a reduce (capacităţile militare ale regimului sirian) şi a trimite un mesaj”, a declarat secretarul de Stat.

În urmă cu zece zile, Obama a apărat, la postul de televiziune CBS, decizia sa de a nu ataca Damascul, apreciind că acest fapt n-ar putea „împiedica” desfăşurarea războiului şi subliniind că Statele Unite au „limitele” lor, după un deceniu de conflicte în Irak şi Afganistan.