Incidentul a avut loc la bordul unui avion de pasageri al companiei SkyWest Airlines care zbura pe ruta Chicago – Hartford.
Piloţii au decis aterizarea de urgenţă în Buffalo după ce trei pasageri au leşinat la bord. Compania SkyWest Airlines anunţase iniţial că un singur pasager a leşinat, dar după câteva ore a recunoscut că „trei persoane şi-au pierdut cunoştinţa”.
Avionul, care avea la bord 75 de pasageri, decolase de pe Aeroportul O’Hare International Chicago spre Harford (Connecticut). Aeronava a aterizat în siguranţă pe Aeroportul internaţional Niagara din Buffalo.
Un pasager a declarat că a avut dificultăţi să respire la bordul aeronavei şi avea senzaţia că sistemul de ventilaţie nu funcţiona.