Un avion a aterizat de urgenţă pe o autostradă din California

Publicat: 24 08. 2009, 14:42
Actualizat: 06 11. 2012, 09:27

Avionul a aterizat pe autostradă, la doar câţiva kilometri de aeroportul din Santa Barbara, destinaţia sa finală. După ce motorul s-a oprit în timpul manevrelor de aterizare, pilotul a pierdut controlul avionului şi a aterizat pe banda dinspre sud a autostrăzii, în sensul de circulaţie.

Avionul a lovit la aterizare două automobile, ulterior rotindu-se în jurul axei sale şi lovind un alt automobil cu coada, a declarat purtătorul de cuvânt al Patrulei Autostrăzilor din California, ofiţerul James Richards.

Unul dintre pasagerii aflaţi într-unul dintre vehicule a primit îngrijiri pentru răni minore, a precizat purtătorul de cuvânt, precizând că nu au mai fost alţi răniţi.

Aterizarea a avut loc la ora locală 10.36 (20.36, ora României) şi a blocat traficul pe autostradă timp de aproximativ două ore, a adăugat Richards. Acesta a declarat că avionul decolase din Temecula, în sudul oraşului Los Angeles (California), şi se îndrepta către aeroportul din Santa barbara, un zbor de circa 290 de kilometri.

Pilotul le-a spus autorităţilor că a încercat să schimbe liniile de alimentare cu carburant în timpul zborului şi că nu a mai putut reporni avionul. El a declarat, de asemenea, că a informat turnul de control al aeroportului că urma să aterizeze pe autostradă, a precizat, Richards.