- Home
- Externe
-
BEIJING, (19.08.2014, 09:47)
- Iuliana Enache
Un avion a fost nevoit să îşi întârzie aterizarea în China deoarece controlorii dormeau în turnul de control
Un avion a fost obligat să se învârtă timp de mai multe minute deasupra unui aeroport chinez înainte de a ateriza deoarece piloţii nu au putut lua legătura cu controlorii de trafic aerian, ce dormeau în turn, incidentul generând marţi furia şi îngrijorarea utilizatorilor de Internet.

Un avion a fost nevoit să îşi întârzie aterizarea în China deoarece controlorii dormeau în turnul de control (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)
Avionul China Eastern Airlines se pregătea să aterizeze pe pista aeroportului din Wuhan, în centrul Chinei, dar apelurile sale de a obţine permisiunea de a ateriza au rămas fără răspuns timp de aproximativ un sfert de oră.
Aceasta deoarece controlorii aerieni aţipiseră în post, ceea ce a obligat avionul Boeing 737 să facă cercuri în aer timp de aproximativ zece minute, a anunţat presa chineză.
După un moment de aşteptare lung, contactul a fost stabilit în cele din urmă, iar avionul care venea din insula tropicală Hainan, în sudul ţării, a putut ateriza în deplină siguranţă, potrivit portalului de ştiri Sina.com.
Controlorii "au adormit timp de câteva ore în timpul serviciului, de aceea (avionul) a fost nevoit să emită multiple apeluri fără să primească răspuns", au recunoscut autorităţile chineze ale aviaţiei civile, citate de revista financiară Caijing.
O anchetă distinctă a incidentului, produs în urmă cu o lună dar dat publicităţii abia în ultimele zile, a arătat că în total doi controlori dormeau în momentul respectiv.
Cazul a generat, marţi, reacţii de idignare din partea utilizatorilor de Internet chinezi, îngrijoraţi de condiţiile de securitate de pe aeroporturile ţării.
"Este o misiune obositoare, dar este inexcuzabil să adormi în plină activitate. Viaţa unor oameni depinde de aceşti indivizi în turnurile lor de control", a comentat un utilizator al reţelei Weibo, echivalentul chinez al Twitter.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO



ULTIMA ORǍ
vezi mai multe