Video Un avion a luat foc după aterizarea în Japonia (VIDEO)
Un avion al companiei aeriene taiwaneze China Airlines a fost distrus, luni dimineaţă, de un incendiu, pe aeroportul din Naha, capitala arhipelagului Okinawa (sudul Japoniei), la scurt timp după coborârea tuturor pasagerilor, care au scăpat teferi, au anunţat serviciile de salvare, citat de AFP.
Patru membri ai echipajului sunt daţi dispăruţi.
Aeronava, un Boeing 737, a aterizat la ora locală 10.27 (04.27 ora României) la Naha, venind de la Taipeh, şi a luat foc deodată, din motive încă necunoscute, au anunţat autorităţile aeroportuare.
"Toţi pasagerii au fost evacuaţi. Încercăm să confirmăm informaţiile potrivit cărora circa patru membri ai echipajului ar fi încă la bordul aeronavei", a declarat un purtător de cuvânt al pompierilor din Naha, pentru televiziune publică NHK.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Fostul şef al armatei britanice: Europa trebuie să asigure securitatea Ucrainei dacă SUA nu o vor face
-
Jandarmeria Bucureşti, despre mitingul din Piaţa Victoriei: Un bărbat a fost prins cu un cuţit
-
Surse Reuters: Americanii şi ruşii s-au întâlnit în secret în Elveţia pentru a purta discuţii neoficiale despre războiul din Ucraina
"Focul a fost stins. Pompierii urcă acum la bordul avionului prin partea din spate, pentru a căuta membrii echipajului", a adăugat el.
Potrivit postului de televiziune NHK, avionul transporta 155 de pasageri.
Agenţia naţională de presă Kyodo a relatat că poliţia niponă a exclus ipoteza unui act terorist.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

