Un avion al companiei Ryanair a aterizat de urgenţă la Fiumicino

Un avion Boeing 737 al companiei irlandeze Ryanair a efectuat vineri dimineaţă, fără probleme, o aterizare de urgenţă pe aeroportul Roma-Fiumicino, potrivit agenţiei aeroportuare Telenews.

Urmărește
46 afișări
Imaginea articolului Un avion al companiei Ryanair a aterizat de urgenţă la Fiumicino

Un avion al companiei Ryanair a aterizat de urgenţă la Fiumicino (Imagine: Mediafax/AFP)

Avionul, cu peste 160 de persoane la bord, venea de la Bergamo (nordul Italiei) şi trebuia să aterizeze pe un alt aeroport din Roma, Ciampino, utilizat în general de companiile low-cost.

Comandantul de bord a observat declanşarea unui semnal care indica o defecţiune la trenul principal de aterizare şi a aplicat procedurile de securitate care îl obligau să ordone aterziarea de urgenţă pe cel mai apropiat aeroport, respectiv cel de la Fiumicino, precizează agenţia.

Echipele de securitate au fost mobilizate pe pistă pentru a interveni în orice eventualitate, dar avionul a aterizat fără probleme, debarcarea pasagerilor realizându-se normal.

Un avion similar al companiei Ryanair a trebuit să efectueze o aterizare de urgenţă luni, la Limoges, în centrul Franţei, în urma depresurizării cabinei. Circa 16 persoane au fost transportate la spital din cauza unor probleme cu auzul, după aterizarea rapidă efectuată de aparat.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici