Prima pagină » Știri externe » Un avion de linie egiptean a efectuat o aterizare de urgenţă la Istanbul

Un avion de linie egiptean a efectuat o aterizare de urgenţă la Istanbul

Un avion de linie egiptean care făcea legătura între Cairo şi Varşovia a efectuat o aterizare de urgenţă pe aeroportul din Istanbul, la bordul său declanşându-se imediat un incendiu, a relatat agenţia de presă Anatolia care a precizat că incidentul s-a soldat cu un rănit uşor, relatează AFP.
Un avion de linie egiptean a efectuat o aterizare de urgenţă la Istanbul
12 oct. 2007, 09:32, Știri externe

Aeronava, care transporta 156 de pasageri şi şapte membri ai echipajului, a cerut autorizaţia de a ateriza pe aeroportul Ataturk din Istanbul din cauza unei avarii la "sistemul de circulaţie", au declarat mai mulţi oficiali turci din cadrul Direcţiei aeroporturilor, citaţi de Anatolia.

Din cauza unei alte defecţiuni produse la trenul de aterizare, avionul a fost cuprins de un incendiu imediat după coborârea la sol, au adăugat sursele.

Pasagerii au fost evacuaţi iar incendiul a fost stins, potrivit oficialilor turci.