Un avion de pasageri s-a rupt după ce a derapat şi a ieşit de pe pistă, pe un aeroport din Turcia: cel puţin 120 de răniţi | VIDEO, FOTO
UPDATE 21:09 Cel puţin 120 de de persoane au fost rănite în urma accidentului aerian produs miercuri după-amiază pe aeroportul din Istanbul, anunţă autorităţile turce.
„Sunt spitalizate 120 de persoane”, a declarat miercuri seară Ali Yerlikaya, guvernatorul oraşului Istanbul.
Bilanţul anunţat anterior era de zeci de răniţi.
Avionul, aparţinând companiei Pegasus Airlines, zbura de la Izmir spre Istanbul, relatează CNN Turk şi cotidianul Hurriyet.
În timpul manevrei de aterizare, aeronava de pasageri a derapat şi a părăsit pista. Avionul a luat foc şi a suferit avarii grave.
Numeroase echipaje de pompieri şi ambulanţe au intervenit imediat după accident.
Ministerul turc al Transporturilor a comunicat că toate cele 177 de persoane aflate la bordul avionului au fost evacuate şi nu s-au înregistrat decese.
Zeci de persoane au fost rănite în urma accidentului aerian produs miercuri după-amiază pe aeroportul din Istanbul, anunţă autorităţile turce.
Potrivit unor surse citate de CNN Turk, 52 de persoane au fost rănite.
Guvernatorul oraşului Istanbul, Ali Yerlikaya, a declarat că „21 de pasageri au fost răniţi” în accident.
Autorităţile turce cercetează circumstanţele producerii accidentului.
sursa foto: cnnturk.com