- Home
- Externe
-
BORDEAUX, (05.05.2014, 08:59)
- Valentin Vidu - Mediafax
Un avion de vânătoare Rafale a oferit asistenţă unui Boeing care a pierdut legătura radio
Un avion de vânătoare de tip Rafale a oferit asistenţă, duminică după-amiaza, unui avion de linie de tip Boeing aparţinând, se pare, companiei americane United Airlines, care a pierdut contacul radio şi se îndepărta uşor de la traiectorie, potrivit unor surse concordante.

Un avion de vânătoare Rafale a oferit asistenţă unui Boeing care a pierdut legătura radio (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)
Avionul de tip Rafale - care atunci când a trecut în modul supersonic a declanşat o detonare atât de puternică încât a fost auzită în regiunea Bordeaux până la La Rochelle - a decolat de la baza aeriană BA-118 de la Mont-de-Marsan (Landes), după ce Boeingul a pierdut legătura radio, potrivit BA-118 şi Serviciului de Informaţii al forţelor aeriene (Sirpa-Air).
Potrivit Sirpa-Air, avionul efectua o legătură pe ruta Roma-Washington.
Contactată de AFP, o purtătoare de cuvânt a companiei americane a refuzat să confirme sau să infirme informaţia.
Pentru a ajunge cât mai rapid posibil avionul de pasageri, avionul de vânătoare a trecut în modul supersonic, potrivit BA-118. Avionul de tip Rafale se afla la o altitudine de 35.000 de picioare (aproximativ 10.000 de metri) şi la o distanţă de aproximativ 100 de kilometri sud de Bordeaux atunci când a depăşit bariera sunetului, potrivit Sirpa-Air.
Pompierii de la Gironde şi Charente-Maritime au anunţat că detonarea a provocat apeluri multiple din partea unor particulari îngrijoraţi.
Avionul de tip Rafale a ajuns la avionul de linie pe când acesta se afla undeva între La Roche-sur-Yon (Vendée) şi Nantes (Loire-Atlantique), iar contactul radio a fost restabilit. Boeingul şi-a reluat traiectoria.
În cursul unei asemenea proceduri, avionul de vânătoare se poziţionează cât mai aproape de avionul de linie, la stânga, unde se află comandantul de bord. După aceea se angajează un dialog, cu ajutorul unui sistem internaţional de semne, în vederea identificării problemei, potrivit unei surse militare.
"A fost o intervenţie normală" duminică, aşa cum "efectuăm câteva zeci pe an", a precizat Sirpa-Air. Forţele aeriene au efectuat aproximativ 70 de proceduri de acest tip în 2013.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 23:13
LIVE TEXT Trei ani de război în Ucraina. Acordul cu Ucraina privind resursele minerale este „foarte aproape”, spune Trump / UE adoptă un nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei / Liderii europeni merg la Kiev / Ursula von der Leyen promite ajutor / Rusia nu e de acord cu planul SUA de încetare a focului
-
ieri, 23:07
Macron subliniază investiţia masivă a Europei în securitatea Ucrainei