Un avion militar a lansat două rachete în oraşul libian Brega

Publicat: 02 03. 2011, 19:02
Actualizat: 06 11. 2012, 14:32

Tirurile au săpat cratere de circa 20 de metri în piaţă, în apropierea universităţii, teatrul unor lupte, în cursul zilei, între forţele pro şi anti-Kadhafi.

Înaintea acestui atac, zeci de persoane se reuniseră, făcând semnul victoriei şi trăgând focuri de armă în aer, afirmând că i-au respins pe atacatori în această localitate, cea mai depărtată în teritoriul controlat de insurgenţi în estul ţării.

În momentul tirurilor, aceste persoane s-au adăpostit, după care au deschis focul cu mitraliere împotriva avionului, scandând „Allah akbar (Allah este mare)”.