Peste 100.000 de persoane au participat luni, într-o piaţă importantă din Phenian, la un miting de protest împotriva „crimelor” comise, în opinia regimului nord-coreean, de Coreea de Sud, a anunţat agenţia nord-coreană oficială KCNA, citată de AFP.
La manifestaţie, organizată în Piaţa Kim Il-Sung, au participat oficiali de rang înalt din cadrul partidului, statului şi armatei, dar şi cetăţeni şi studenţi, potrivit KCNA.
Obiectivul mitingului a fost să „denunţe crimele comise de grupul de trădători ai lui Lee Myung-Bak”, preşedintele sud-coreean, a precizat KCNA.
În faţa participanţilor s-a citit un comunicat al Comandamentului Suprem al Armatei Populare a Coreei de Nord.
Tensiunile din relaţiile între cele două Corei s-au intensificat din primăvara lui 2010. În aceste 16 luni a fost torpilată o corvetă sud-coreeană, în martie 2010, atacul fiind atribuit Phenianului în urma unei anchete internaţionale, iar armata nord-coreeană a bombardat o insulă sud-coreeană, în noiembrie. Cele două incidente s-au soldat cu moartea a 50 de sud-coreeni.
Phenianul a anunţat, luna trecută, „ruperea” tuturor relaţiilor cu Seulul, care solicită să primească scuze pentru incidentele din 2010.