Un bărbat înarmat a luat ostatici într-o staţie de alimentare cu carburanţi din Marea Britanie. O persoană a fost rănită
O persoană a fost rănită în urma unei luări de ostatici care a avut loc într-o staţie de alimentare cu carburanţi din Marea Britanie, iar autorul agresiunii a fost reţinut de forţele de ordine, informează BBC News.
Incidentul a avut loc joi într-o staţie de alimentare cu carburanţi din zona Hengrove Way, în oraşul britanic Bristol.
Un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani a pătruns în staţia de alimentare înarmat cu un cuţit şi a luat ostatici mai mulţi angajaţi. Negociatorii Poliţiei au discutat cu agresorul câteva ore. Ulterior, agenţi ai forţelor speciale de poliţie au intervenit în incinta staţiei de alimentare, reţinându-l pe agresor.
Un bărbat în vârstă de 20 de ani a fost rănit şi este spitalizat, dar nu prezintă risc vital.
Autorităţile britanice încearcă să afle motivului atacului, dar nu există indicii că ar fi vorba de un act terorist.