Un bărbat originar din Republica Moldova a murit în atentatul de la Moscova - presă

Un bărbat originar din Republica Moldova, Nicolae Iuraşcu, în vârstă de 87 de ani, a murit în atentatul comis luni la aeroportul Domodedovo din Moscova, în timp ce îşi aştepta fiul din Canada, relatează PRO TV Chişinău.

Urmărește
8 afișări

Bărbatul s-a născut în satul Goteşti, raionul Cantemir, din Republica Moldova. El a plecat din sat când avea 16 ani. Nicolae Iuraşcu se afla în Rusia de peste 70 de ani şi avea cetăţenie rusă.

El este cea mai vârstnică victimă a atentatului de pe aeroportul Domodedovo.

Nicolae Iuraşcu, împreună cu ginerele său şi cu un nepot, s-au dus luni la aeroportul Domodedovo să-şi aştepte fiul care venea din Canada. Nu-l văzuse demult şi aştepta cu nerăbdare ca avionul să aterizeze. Se afla în primele rânduri, în zona de aşteptare.

Fiul său, Alexei, a ajuns, dar nu a găsit pe nimeni, deşi vorbiseră anterior la telefon şi stabiliseră să se întâlnească la aeroport. Văzând că nu-l aşteaptă nimeni, a sunat acasă şi a aflat că tatăl său era la aeroport.

Mai târziu a fost informat că tatăl, cumnatul şi nepotul său au fost ucişi de explozie. Ei se aflau foarte aproape de locul în care s-a produs deflagraţia şi au murit pe loc.

Atentatul sinucigaş, comis luni în zona de sosiri internaţionale de pe aeroportul Domodedovo, a provocat moartea a 35 de persoane şi rănirea a peste 100.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici