Un britanic care a pătruns în computerele Pentagonului vrea să fie pedepsit ca un hacker român

Hackerul britanic Gary McKinnon, acuzat că a pătruns în computerele NASA şi armatei americane şi care luptă să nu fie extrădat în SUA, a declarat că ar vrea să fie pedepsit pe măsura infracţiunii, ca alţi hackeri străini, inclusiv unul român, judecaţi în ţările lor, relatează Independent on Sunday.

Urmărește
53 afișări
Imaginea articolului Un britanic care a pătruns în computerele Pentagonului vrea să fie pedepsit ca un hacker român

Un britanic care a pătruns în computerele Pentagonului vrea să fie pedepsit ca un hacker român (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Gary McKinnon, în vârstă de 44 de ani, acuzat că a pătruns în 97 de computere ale armatei americane şi NASA (Agenţia spaţială americană), a fost arestat în martie 2002, iar din iunie 2005 i-a fost interzis să mai intre pe Internet.

Peste aproximativ două săptămâni, justiţia va trebui să decidă dacă McKinnon, care are sindromul Asperger, nu este în măsură să facă faţă procesului şi unei posibile încarcerări. Avocaţii săi fac lobby pe lângă Theresa May, noul ministru britanic de Interne, să îl salveze de la extrădare.

Într-un interviu acordat prin e-mail, publicat de Independent on Sunday în ediţia electronică, hackerul acuzat de cea mai mare intruziune militară a tuturor timpurilor îşi revendică dreptul de a fi judecat în Marea Britanie, şi nu într-o ţară în care nu a fost niciodată. "Nu am fost în America mai mult decât cineva care a efectuat o convorbire telefonică la distanţă mare. Ficţiunea spaţiului cibernetic ar trebui testată adecvat într-un tribunal britanic, deoarece nu este mai reală decât Moş Crăciun. Ei nu pot cere «revenirea» mea într-o ţară în care nu am fost (...). Dacă ar trebui să fiu trimis în locul în care a fost comisă infracţiunea mea, atunci aş fi trimis la Crouch End", a afirmat hackerul.

Bărbatul crede că ar trebui să fie pedepsit pe măsura infracţiunii şi la fel ca alţi hackeri acuzaţi din Marea Britanie, inclusiv cei acuzaţi că au piratat Pentagonul. "Nu au existat alte cereri de extrădare din SUA pentru alţi hackeri din lume, inclusiv un hacker român care a piratat Pentagonul şi a fost condamnat la opt luni în România, sau un hacker israelian care a piratat Pentagonul şi nu i s-a dat o sentinţă, nici nu s-a cerut extrădarea lui".

Întrebat ce a căutat pe site-ul NASA, el a răspuns că voia să descopere dovezi ascunse despre OZN-uri, despre energia care ar putea ajuta la oprirea schimbării climatice şi dovezi despre antigravitaţie. În schimb, McKinnon a spus că a găsit o flotă spaţială, un OZN impresionant şi o lipsă totală de securitate informatică militară, pe care o consideră şocantă.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici