Un britanic şi un american, arestaţi în urma violenţelor de la Cairo
(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial miercuri, 29 iunie.)
Un britanic şi un american au fost arestaţi în confruntările dintre manifestanţi şi poliţişti, marţi şi miercuri, la Cairo, a anunţat agenţia oficială egipteană Mena, citată de AFP.
Identităţile celor doi cetăţeni străini nu au fost comunicate. Confruntările sunt printre cele mai violente înregistrate în Egipt de la înlăturarea de la putere a regimului preşedintelui Hosni Mubarak.
Potrivit unei surse militare, cei doi străini nu fac parte dintr-un grup de 50 de persoane arestate şi deferite justiţiei militare.
Ciocnirile foarte violente din cursul nopţii au scăzut în intensitate miercuri, iar situaţia a revenit la normal spre sfârşitul după-amiezii în piaţa Tahrir, a constatat un jurnalist al AFP.
Ciocnirile s-au desfăşurat între circa 4.000 de manifestanţi şi forţele de ordine, în special în piaţa Tahrir, epicentul revoltei care a condus la înlăturarea de la putere a lui Mubarak.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, 1.036 de persoane au fost rănite, marea majoritate în confruntări. Dintre acestea, 120 au fost spitalizate.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului